The jacket (movie2005)

The-Jacket-adrien-brody-837662_1920_1459

Cum ar fi daca episodul nostru de existenta s-ar sfarsi ca intr-un film bine regizat? Oricat de dura ar fi traversarea sa, finalul sa fie unul pe masura asteptarii si sa ne ofere un singur lucru care sa compenseze totul!  Viata ar merita traita chiar si asa, cu franturi de fericire mediocra, cu franturi de durere si inconstienta, doar ca la un moment dat cand ii va fi daruit finalul, eliberarea sa fie o linistita fericire. Aceasta este ideea generala a filmului The Jacket. Este greu de descris in cuvinte, insa intens de parcurs ca traire. Interpretat atat de curat si senin, Jack Starks, e incantator rolul actorului Adrien Brody, oferind intregului peisaj exact imaginea ce o necesita.  Inobileaza intreagul cadru cu expresii si gesturi simple, fara exagerari sau dramatisme excesive.

Jack Starks este un fost soldat ce trece la 2 cm de moarte. Ramane afectat de amnezie si este eliberat din armata. Pe drumul spre casa gaseste o masina oprita la margine de drum, intamplare care avea sa-i schimbe viata mai tarziu. Langa masina intalneste o fetita si pe mama acesteia ce era intr-o stare feriica datorita drogurilor. Jack se ofera sa le repare masina ca sa poata pronii cat mai rapid din loc, fiind iarna. In acest timp fetita il analizeaza si are o atitudine foarte deschisa, printre altele il intreaba daca ii ofera ei placutele de identificare din armata si acesta nu-i refuza cererea, chiar daca avea nevoie de ele suferind de amnezie.

Pe parcurs il intampina din nou ghinionul, ajunge in instanta sub acuzatia de ucidere a unui politist. Nu se poate apara deoarece nu-si poate reconstrui in minte momentul intamplarii, insa crede ca nu a comis el crima si este vorba despre altcineva. Juratii il gasesc nevinovat pe motiv de nebunie. Cu toate acestea este etichetat ca fiind criminal si internat intr-un sanatoriu de boli mentale, unde tot ce ii era cunoscut pana in momentul respectiv a fost inlocuit cu necunosut.

 Aici este umplut de pastile si supus unei tehnici de terapie experimentala si violenta de modificare a comportamentului. Doctorul Becker considera ca mintea umana este asemeni unui… mechanism ce poate fi restartat. Simtind-o initial asemeni unei infioratoare torturi, ajunge pe parcurs sa-si doreasca s-o parcurga fiind singura posibilitate de a trai intr-o alta perioada, in viitor.

Farmecul unui asemenea film este diluat si chiar anihilat de orice tip de repovestire, recenzare a sa.

the-jacket-original

Anunțuri

Parfum. Povestea unui criminal

Cel fără de miros ce simte totul

În Parfum, de Patrick Suskind, firul principal al romanului se conturează cu fiecare mișcare pe care Jean-Baptiste Grenouille alege să o facă, încă de la venirea sa pe lume. Alege să trăiască chiar și în condițiile precare în care mama sa îi dă viață, sub o tarabă, printre măruntaie de pește împuțit de la vara toridă. Contrar așteptărilor și dorinței ei, pruncul supraviețuiește, însă îl părăsește în speranța că totuși va sfârși curând. Copilul este găsit și dat la doici, iar mama sa este condamnată la eșafod pentru pruncucidere, acesta fiind ce-a de-a cincea tentativă de ucidere a pruncului născut, până acum având succes în celelalte patru cazuri. De aici viața sa este extrem de grea, într-un continuu schimb de doici deoarece inspira fiori reci tuturor. De la vârsta de 8 ani este vândut ca slugă unui tăbăcar, învinge diverse boli, care altor copii si chiar oameni le-ar fi fost fatale.

Jean-Baptiste Grenouille

Este asemanat cu un microb care nu moare nici în cele mai rele condiții “îndura orice, ca o rezistentă bacterie. Grenouille este construit foarte interesant, ciudat și respingător pentru toți cei din jurul său, înspăimântător pentru alții. Este un om ce nu cunoaște sentimetele, necesită  foarte puțin de la viață pentru a rezista, tot ce-l captează se restrânge în sfera mirosurilor. Este fermecat de tot ce poate capta simțul mirosului său, de la cele mai groaznice duhori până la miresmele cele mai încântătoare, “Izul unui cal asudat ori delicata, cruda mireasmă de boboci de trandafiri îi erau totuna, duhoarea înţepătoare de ploşniţă nefiind cu nimic mai prejos”.

Încă din prima pagină a romanului, autorul te încadrează perfect într-un spațiu extrem de bine definit prin cadre vizuale și olfactive, atât de detaliate încât ai senzația că pășești pe strazile care trăsneau a gunoi şi bălegar, curţile dosnice a urină, casele scărilor a lemn putrezit şi murdărie de şobolan, bucătăriile a varză stricată şi seu”.  Apoi când Grenouille are parte de fatidica revelație de a întâlni cel mai fin și deosebit miros din întreaga sa căutare, întâmplarea este prezentată cu o asemenea forță încât creează senzații și în mintea cititorului. Este întâiul eveniment ce-l scoate din lumea sa vegetativă, prima întâmplare care îi înfățișează fericirea.Voia să apese apoteoticul parfum ca pe o pecete asupra învârtejirii sufletului său negru, să-l cerceteze din fir-a-păr şi să gândească, să trăiască, să miroasă de acum numai după îndemnul acelei vrăjite formule.

Și-ar fi dorit ca acel parfum să nu se piardă vreodată, să persiste veșnic în nările sale. A fost momentul în care el a înțeles care este menirea sa pe lume, motivul pentru care s-a prins cu atâta tărie de viață, scopul său era să revoluționeze lumea miresmelor, să realizeze combinația ideală cu ajutorul simțurilor sale nemaiîntâlnite la alții. De aici până la a devei un ucigaș, pasul pare destul de mare, însă în frenezia pe care el o trăia datorită miresmelor, s-a hotărât să-și ducă menirea la bun sfârșit și anume să culeagă cele mai frumoase mirosuri într-un parfum. Așa încep crimele pe care Grenouille le face, nu din dorința animalică de a ucide, ci în ideea de a aduna tot ce-i mai frumos din mirosul tinerelor fete.

Vreme de doi ani el a adunat zeci de arome în sticluța sa de parfum și tot pe atâtea suflete tinere au pierit datorită căutării sale bolnăvicioase pentru mireasmă. Când a finalizat, prea doritul rezultat “fapta prometeică”, nu i-a adus bucuria ce-i lipsea din suflet, putea conduce oemnirea, toți îl venerau și asta îl scârbea și mai tare. La fel cum a ales să reziste în viață până în acel moment, așa a hotărât să dispară de pe fața pământului fără urmă, fără ca cineva să mai poată vedea ceva din materia sa.

Das Parfum. Die Geschichte eines Mörders de Patrick Suskind a  aparut in anul 1985 in Bavaria, Germania, traducerea in romana a fost realizata in anul 1989 Parfum. Povestea unui criminal, Editura Univers.

 

Călătorie în “De ce iubim femeile”

Este opera postmodernă a lui Mircea Cărtărescu apărută la editura Humanitas, București, în anul 2004. Autorul face o incursiune în trecutul său, creează o imagine a sa din adolescență până la maturitate. “De-a lungul timpului am rămas același jerk căruia nu-i pasă cu ce se îmbracă, ce mănâncă și ce spune la o bere sau la un colocviu.”

De asemenea, în această incursiune în trecut, el face o prezentare printr-o mulțime de detalii, a femeilor cu care s-a intersectat la un moment dat în drumul său spre prezent. În “De ce iubim femeile” Cărtărescu evidențiază diferite tipuri de femei, de la amante, femei hidoase dar inteligente, altele frumoase dar cu lipsuri, femei securiste până la mame protectoare. Toate aceste tipuri sunt prezentate cu un anume scop final, acela de a înțelege motivele pentru care sunt iubite femeile.

Autorul face o înșiruire de stări intense stârnite de  femeile care s-au perindat prin viața sa, chiar și fugitive în cazul tinerei negrese pe care a privit-o preț de două minute într-un metrou. Două minute, suficiente cât să-i câștige fetei titlul de “cea mai frumoasă fată din lume” în mintea autorului. “Fata nu era frumoasă, ci era însăși imaginea sensibilă a frumuseții”.

Întâmplări ce pe o persoană oarecare ar lăsa-o rece sau nici măcar nu i-ar atrage atenția, pe Cărtărescu l-au făcut să treacă prin adevarate furtuni de sentimente. Intersectarea în drumul spre liceu cu o străină parfumată puternic de un miros dulce-metolat a devenit cadrul unei scene ce l-a bântuit o lungă perioadă “asemeni unei iubiri neîmpărtășite sau pierdute”.

Imaginea sa din adolescență nu era una de invidiat, fiind un ciudat pe care fetele îl ocoleau. Iar imaginarul său din acea perioadă era asemănător cu varietatea și disponibilitatea femeilor expuse prin vitrinele din Cartierul Roșu din Amsterdam. Cu toate acestea, când are ocazia să profite de singuratatea și libertatea sa pe perioada șederii în Amsterdam, Cărtărescu evită să se lase cuprins de mrejele fetelor de acolo. A regretat întotdeauna dragostea făcută cu o femeie străină de sentimente intime și indiferentă, prin urmare, cu atât mai puțin nu l-ar fi făcut să se simtă mai bine dragostea vândută de o femeie ușoară.

Fiind un scriitor postmodernist, în cartea sa întâlnim o mulțime de anglicisme și neologisme. De asemenea el construiește opera fără tragism, fără ambiguități și idei neterminate. Totul este spus, fără să lase cititorul să-și imagineze singur finalitatea. Fapte ce în curentul modernist ar fi căpătat o metodă de prezentare solemnă și deosebită, vedem prin intermediul operei lui Cărtărescu că devin o banalitate cotidiană, ancorată în realitate.