Ne irosim

Facem şi gândim zi de zi tot felul de absurdităţi, ne consumăm pe tot felul de nimicuri pe care risipim energii preţioase. Cunoştem şi ignorăm expresia ’’O viaţă ai la dispoziţie, aşa că profită de ea!’’. Aici nu mă gândesc la a trăi într-un şir de excese, ci a trăi la nivelul în care sa mai poţi privi cerul şi să te simţi împlinit cu omul care eşti, să-ţi vezi reflexia într-o vitrină şi să te recunoşti, să fi trăit contemporan cu trupul tău şi nu înaintea sa. Ce poate fi mai trist decât să conştientizezi că ai ajuns la finalul tău şi că ai o mulţime de lucruri pe care nu ai apucat să le faci, o mulţime de  regrete care nu-şi mai găsesc timpul? Este unul dintre lucrurile care ne înfioară pe cei mai mulţi, efemeritatea. Unii nu-o conştientizează, se simt veșnici şi lasă viața să treacă pe lângă ei, fiind niste spectatori plictisiti la propria viata, până ajung să-şi dea seama că timpul li s-a scurs printre degete şi au ajuns în momentul critic.

Copyright@Din Insomnii Acute

Avem nevoie de o trezire la prezent, avem nevoie să fim scoşi din trecutul sau din viitorul nostru şi să realizăm că fiecare îşi are timpul său şi atât iar timpul de-a trăi este acum, în clipa în care eşti. Mult mai frustrant va fi să ajungi bătrân şi să nu fi făcut anumite lucruri numai din teama de a nu greşi, decât dacă vei avea de rememorat greşelile făcute în avântul tinereţii. Datorită ușoarei trecerii pe care o are fiinţa umană, ar trebui să preţuim viaţa şi să o privim asemeni unui dar de care dacă nu te bucuri la timpul potrivit se ofileşte şi moare. Ceea ce este cel mai sigur lucru în viaţă este faptul că nu vei scăpa cu viaţă, nu vei trăi veşnic. De ce să faci compromisuri iremediabile când eşti o secundă în comparaţie cu perenitatea Pământului? De ce să trăieşti cu deşertăciune în suflet şi să conştientizezi că nu eşti tu cel ce trăieşte acolo, că ţi-ai dori să fii altul, altundeva sau cu altcineva?! Ți-ai dori să renunţi la cravată sau la pantofii cu toc şi să simţi cu talpile goale iarba proaspătă dintr-o primăvară caldă. Sau urăşti biroul în care lucreazi alături de alte zeci de fiinţe, ţi-ai dori intimitatea unui atelier de tâmplărie, mirosul şi liniştea lemnului.

Te complaci alături de o ființă, pe care o numeai cândva persoana iubită, acum totul e apus între voi. N-a mai rămas decât amintirea acelor timpuri pe care nici nu stii cum să ți le mai compui în minte, atât de demult încât ai senzația că n-ai fost tu cel care le-a determinat… si o obișnuință care vă sufocă pe amandoi. Însă nu renunți fiindcă ți-e frică de suferința ei sau a lui, nu-ți asumi riscul să fii persoana rea sau cea cu inițiativă și așa sfârșești emoțional, te frustrezi pe zi ce trece iar relația voastra nu e mai bună decât un iad.

Nu poţi să te eliberezi fiindcă eşti un mic rob al societăţii în care ’’creşti’’ şi n-ai forţa necesară să te rupi. Îți trebuiesc funcții tot mai înalte, tot mai consumatoare de timp si suflet, astfel te condamni singur. Ai crescut de când ai apărut pe lumea aceasta cu un model cultural, fie că eşti bărbat ori femeie, ţi-a fost insuflat fără să hotărăşti dacă ţi se potriveşte în vreun fel. Te-ai mulat pe el şi te-a luat valul societăţii, totul s-a întâmplat într-o continuă fugă şi tot ai sperat că va veni şi timpul tău, timpul în care să ai timp de gandurile şi de sufletul tău, dar nici n-ai conştientizat cum te-a furat monotonia şi stresul, iar în momentul când în sfârşit ai răgazul mult dorit, ai ajuns la saturaţie şi eşti sictirit de tot, ţi-ai pierdut inocenţa şi scopul.

Fii conştient că cele mai preţioase lucruri ce le ai acum sunt timpul şi tinereţea ta, cu tot ce înseamnă ea. Nu o risipi căci nu te vei mai întâlni cu ea vreodată.

Remarci asupra ignoranței umane

Formăm o mare masă ambulantă purtătoare de ignoranțe profunde în suflet și-n ochi. Suntem mult prea preocupați de mărunțișurile noastre mediocre în timp ce un suflet suferă adevărate drame lângă noi. Sigurul gând ce ne-ar putea sensibiliza, probabil, ar fi dacă troleul ar ajunge cu 5 minute mai devreme, să ajungem acasă în timp util pentru serialul de la tv, să apucăm să luăm masa liniștiți sau să ne încălzim în confortul căminului nostru. Însă ignoranța noastră față de ce e în jur creează victime.

Bulevardul Memorandumului

Ca și în cazul fotografiilor realizate pe Bulevardul Memorandumului din Cluj-Napoca,  fiecare persoană este profund preocupată de orice altceva decât să observe disperarea de pe chipul bătrânei ce aștepta în stradă. Avea o grimasă îndurerată de ceea ce trăia, privea pierdut și din când în când își mai concentra privirea pe lumea din jurul său,  un lux ce și-l permitea  liniștită, deoarece ea era transparentă pentru toți cei prezenți.

Oare de ce i se citea această disperare pe chip?! Poate dacă unii dintre cei prezenți și-ar fi unit capacitățiile, starea bătrânei s-ar fi transformat în una pozitivă, cel puțin pentru ziua respectivă. Dar cine să fie suficient de interesat să observe măcar, dar mai să aibă inițiativă de reacție?

Poate că tot ce ar fi făcut-o să-și liniștească disperarea ar fi fost hrana pe o zi, sau poate o pereche de șosete groase i-ar fi adus o stare de confort și un zâmbet lăuntric. Sau chiar numai interesul cuiva manifestat pentru ceea ce trăia ar fi ajutat-o să nu se simtă abandonată de lume.

Bătrâna avea o pereche de pantofi bărbătești cu mult mai mari decât avea piciorul, ce îi îngreunau vizibil mersul și așa obosit de ani, iar lipsa șosetelor dezvăluiau în fața frigului niște glezne osoase. La gât, peste pardesiul  gri, o cruce mare de metal atârna pe piept. Se sprijinea de un baston de lemn ce-l ținea alături de plasa roșie.

Întoarcem spatele și ne înfofolim mai bine lângă un om care îngheață în spatele nostru, sau ne îndopăm cu hrană lângă cineva care n-a mâncat de o zi întreagă.

Destinul ne-a lăsat într-un dezechilibru puternic, însă noi nici nu ne străduim să-l echilibrăm în vreun fel.